Nuvela fantastica. A se citi inceputul in pagina dedicata.

***

artistul: are u there?
muza: appears to be offline and will receive your messages after signing in.
artistul: nuvela mea prinde iar viata
artistul:
artistul: mi-a dat Luci, un prieten, sa citesc un text scris de el care se cheama “Eu, cel mai bun“, text care ilustreaza cel mai bine ce se inampla in mintea lui Angel
artisul: sa-mi spui ce parere ai de continuare cand apari online
artisul: evident a fost preluat cu stirea si acceptul lui.

***

Minte alui Angel se pierdea. Deschise un notepad si se apuca sa tasteze. Nu-l interesa ce se intampla in jurul sau. Scria si spera sa aiba timp sa printeze textul si sa-l strecoare alaturi de soseta. Demodatul bilet se pare ca inca exista, si mai mult decat atat, conota aceleasi insipide lucruri.

“Eu, cel care ajunge în partea cealaltă spărgând Zidul, nu sunt acelaşi cu Eu care am ajuns în partea cealaltă sărind Zidul. Suntem doi inşi total diferiţi, atat de deosebiţi incât nici nu aş putea spune «suntem», «noi» sau «doi» fără a comite o cumplită nedreptate faţă de lucrurile care ne despart. De altfel eu, cel care vorbesc acum, nici nu ii tolerez la fel pe cei doi. Spre exemplu, nu mă suport deloc pe eu, cel care am spart Zidul. Eu acesta sunt un tip foarte vulgar si violent, fără pic de fineţe, fără maniere, care nu suportă obstacolele de niciun fel, pe când Eu, cel care a menajat zidul si opera constructorilor, nu şi respiraţia spectatorilor, sunt o persoană inteligentă, fină, recunoscatoare si altruistă, care ştie să-i aprecieze pe ceilalţi si să se bucure de aplauze chiar şi atunci când aceştia se transformă intr-un obstacol pentru mine. Eu sunt maleabil nu distrug munca altora şi sunt în stare să ocolesc obstacolele.
E frumoasă povestea asta despre Mine, însă nu e deloc adevărată, îmi şoptesc eu, cel care am doborât zidul şi eu, cel care povestesc, e o minciună sfruntată, placută Mie, celui care sare Ziduri. Trebuie sa recunosc faţă de mine însumi că sar zidul pentru că nu-l pot doborî şi nici nu-l pot ocoli, pentru că e plin de scări uşor de coborât, mai mult, nici măcar nu e un zid, e un gărduleţ prăpădit care, deşi stă să cadă, tot îmi dă de furcă.
Eu care povestesc şi Eu care sar gardul suntem invidioşi pe eu care rupe Zidul ca şi când nu ar exista şi care trece de El fără să se uite in urmă. Il urăsc cu atât mai mult cu cât ştiu că el ştie că am sărit gardul clandestin, negăsind Poarta.”

va urma