azi, marți, 13, aș încerca o recapitulare.
pe post de completare la Who’s who?
la doi ani m-am uitat într-o oala cu lapte fierbinte. auzisem eu, probabil, că laptele face bine la ten. țin minte cum am pus mâinile pe marginea oalei, oala transportată de la plită către masă de bunica mea. în rest nu-mi aduc aminte (deh eram prea mic). partea buna e ca n-au ramas semne. partea foarte buna e ca am amintiri de la vârste fragede. partea proasta e că pot certifica că laptele fierbinte e contraindicat la ten.
la cinci ani am mâncat pentru prima dată singur (ce ghinion pe săracii mei parinti … să-și hrănească odrasla atâta vreme. eu daca aș avea așa plod i-aș pune lingura în mână și-s sigur că n-ar muri de foame). nu ma catalogați cu ceva cuvinte urâte. eram copil precoce (la 1 an și 3 luni am bifat prima propoziție) dar încăpățânat. dacă am zis că la 5 ani o sa se întâmple …
clasa 1. făceam bastonașe pe caiet dictando. tema de la școală. urâtă temă. în pauza de bastonașe am ieșit afară să mă joc. m-am întors cu genunchii zdreliți și plângând. în loc de tinerețe fără bătrânețe mama mi-o zis să nu mai plang că mi-a făcut ea cele doua pagini cu bastonașe care-mi lipseau pentru a termina tema. am fost mințit cu brutalitate … de bastonașe n-am scapat.
clasa a 3-a. mi s-au dezlegat șireturile. nu știam să le leg singur și-am plâns. noroc că m-a văzut învățătoarea cu ochii roșii și m-a luat deoparte să vadă ce am.
clasa a 8-a. îmi plăcea de o fată. ei îi plăcea de altul. clasic. asta nu e musai ghinion, e o realitate telenovelistică.
undeva într-o vară de prin liceu: m-a trezit bunicul pe la 5 dimineața ca să mergem la strâns fânul. am stat, pachet de nervi, două ore pe marginea unei ape până s-a uscat roua și după aia am putut începe.
final de facultate: prezentarea licenței mele a fost facută în Power Point-ul din Office Xp. ASE-ul nu avea decât Office 95 pe calculatoare. minunatul meu fond meu albastru a fost eliminat și a rămas scrisul alb pe fond … alb (e drept făceam prezentări urâte atunci). m-am blocat. ulterior, în drum spre Botoșani, într-o stare de dormire- trezire am realizat unde a fost problema.
locul de muncă … ghinionul colegilor mei e că nu mă pot abține de la comentarii răutăcioase
și ginionul suprem: într-o zi de primăvară o …
ghinionul vostru: (nu) va urma.
doar nu credeați că vă spun totul, nu? :p
Pe post de bonus: ghinionul BRD-ului e că e a treia oară când îmi blochează o sumă aiurea! prima dată am trecut peste, a doua oară m-am reclamat cu ei, no da’ acuma m-am săturat!
noroc de Michael că-i empatic:
later update: am crescut prin gazde unde n-aveam televizor si de de plicitseala a trebuit să citesc cărti. atunci credeam că lipsa televiorului e curat ghinion. e necesară o erată.

